08 mai 2007

Albă ca zăpada


Fiindcă am căutat (ce-i drept, mai demult) o reţetă exactă pentru această prăjitură şi nu am găsit, până la urmă am reuşit să încropesc una care a ieşit realmente delicioasă. Am luat reţeta de foi de la o altă prăjitură, deci bubulinele o pot folosi şi la alte prăjituri cu cremă. Pentru asta bubulinele dispuse trebuie sa fie înarmate cu un pic de răbdare şi îndemanare la rulatul aluatului. Bineînteles, am readaptat şi crema. Ştiti, uneori mai iese şi la ochi. Dar hai să vă zic cantităţile aproximative.

Cantităţi pentru 4 foi:
4 ouă
1 cană de zahăr
ceva mai puţin de o cană de ulei
1 cană de lapte
2 linguriţe de amoniac (care se sting în oţet sau zeamă de lămâie)
făină cât cuprinde (aproximativ 7 căni) până ce coca nu se mai lipeşte de mâini (nici prea moale, nici prea tare)

Se freacă ouăle cu zahărul, se adaugă ulei, lapte şi amoniac, apoi se încorporează făina. Se întind cu făcăleţul direct pe dosul tăvii unse cu ulei, se înţeapă cu o furculiţă în diverse locuri şi se coc în cuptorul preîncălzit până devin aurii (la foc potrivit în aproximativ 10-15 minute). Cu mare grijă (deoarece sunt fragile) se desprind cu ajutorul unui cuţit şi se îndepărtează prin alunecare pe un suport (tavă, hârtie etc).

În timp ce se coc foile, bubulinele nerăbdătoare pot prepara crema.

Reţeta pentru cremă:
aproximativ 750 ml (sau 3/4 l) de lapte
200 g unt (ceva mai puţin de un pachet)
100 g de faină
300 g zahăr
zeama şi coaja rasă de la o lămâie

Jumătate din zahăr se amestecă cu făina şi se adaugă laptele puţin câte puţin pentru a evita cocoloaşele şi se pune la foc foarte mic (sau bain marie) mestecând mereu până se îngroaşă bine. Se lasă la răcit. Separat se amestecă untul cu restul de zahăr şi se încorporează în laptele preparat pe foc. La sfârşit se adaugă zeama şi coaja de lămâie. Se întinde crema pe foi şi se presează uşor cu ceva greu pus deasupra. Se lasa câteva ore (de preferat până a doua zi) să se înmoaie şi se porţionează în pătrate, romburi sau triunghiuri (după preferinţă). Cine are puţină rabdare poate pulveriza peste foi (înainte de aşezatul cremei) un pic de apă ca să se înmoaie mai repede.

Recomandarea tuturor reţetelor este să se adauge untul când crema de lapte s-a răcit, ca să nu se taie. Eu, bubulină foarte nerăbdătoare, nu am respectat regula şi am preferat să topesc untul în crema caldă (hai, călduţă). Consistenţa şi gustul cremei sunt în fond cam aceleaşi. Deci nu e nimic grav.