08 mai 2007

Supă cremă de broccoli

Din lipsă de unele ingrediente reţeta a fost un pic readaptată. Rezultatul este un deliciu.

Pentru aceasta sunt necesare:

1 lingură de unt/margarină
2 cepe
1 linguriţă de curry
3/4 litri supă de legume (un cub knorr sau maggi este suficient)
2 cartofi potriviţi (dacă sunt destul de mici merg vreo 3-4)
2 morcovi (eu nu am avut în casă, aşa că îi consider opţionali pentru această reţetă)
500 g broccoli
100 g de caşcaval (mai bătrân aşa) sau Schweizer dat pe răzătoare
2-3 linguri de smântână
1 ceaşcă de lapte
sare, piper, praf de nucşoară (opţional)

Ceapa tocată (nu prea mărunt) se căleşte (mai bine spus înmoaie) în untul încins. Se adaugă linguriţa de curry, se mai lasă foarte puţin la călit şi se adaugă supa de legume.
Cartofii (şi morcovii) se taie pe jumătate şi apoi în felioare subţiri, se adaugă în supă şi se lasă la fiert 15 minute. Broccoli se spală, se separă bucheţelele. Tijele se curăţă şi ele unde e cazul şi se taie rondele subţiri care se adaugă în supă la 5 minute după cartofi. Se scot de două ori cu spumiera legume din supă şi se pun de-o parte. Restul se pasează cu un mixer (dacă nu există mixer se dau prin sită). În crema rezultată se adaugă caşcavalul, smântâna şi laptele, apoi legumele salvate şi bucheţelele de broccoli. Se sărează, condimentează şi se mai lasă aproximativ 5-10 minute pe foc moderat.