05 august 2007

Clătite cu unt de arahide

Mă întrebam eu într-o zi dacă a inventat cineva vreo reţetă de prăjituri care să conţină unt de arahide, fie încorporat într-o cremă, fie într-un aluat. Cu siguranţă aceste reţete există. Fanii untului de arahide sunt americanii, aşa că reţeta de clătite pe care am găsit-o eu şi am preparat-o ieri am găsit-o pe unul din site-urile lor.

Ingredientele în cantităţi aproximative (pentru vreo 8/16 clătite) sunt:

* 2 1/2 căni făină ( 250-300g) (acum depinde ce dimensiuni are o cană americană şi cum stă faina în ea: tasată sau aerată)
* 2 1/2 căni lapte
* 2 ouă
* 3-4 linguri unt de arahide
* 2-3 linguriţe praf de copt
* 1 linguriţă rasă de sare
* 2 linguri de zahăr
* unt moale pentru tigaie (câteva linguri)

Untul de arahide se desface cu ouăle şi cu laptele. Făina se amestecă cu zahărul, sarea şi praful de copt (eu îl sting mereu în oţet) şi se adaugă la untul de arahide. Se amestecă (nu durează mult) până se obţine o cremă păstoasă.
Cu polonicul se toarnă în tigaie fie în stilul franţuzesc: o clătită în toată tigaia, fie în stilul americănesc nişte clătituţe cu diametrul 8-10 cm, care sunt şi mai uşor de întors. Tigaia trebuie să fie încinsă şi unsă cu unt în prealabil, focul nu prea iute, altfel au tendinţa să se ardă. Se coc aurii-maronii pe ambele părţi. Se servesc (preferabil calde) ca şi celelalte cu gem, miere sau ciocolată.